ANAF a pus sechestru pe lotul de jucători
La Galați, apele sunt tot mai tulburi. Zilele trecute, conducerea clubului a fost înștiințată de către ANAF că s-a pus sechestru pe lotul de jucători pentru o serie de datorii neplătite la stat, iar ieri, peste trupa gălățeană a mai venit o veste proastă. Mare parte din fotbaliștii Oțelului a fost anunțată că, la revenirea din vacanță, nu va mai avea unde să locuiască, deoarece clubul n-a achitat utilitățile și mai multe chirii către proprietarul blocului în care locuiesc. În consecință, acesta a tăiat alimentarea cu apă și a pus sigiliu pe toate apartamentele care erau destinate fotbaliștilor. Printre locatarii afectați se numără străinii Grahovac, Didi, Marquinhos, Antunes, Stromajer, Ljubinkovic, românii Samoel Cojoc și Gabriel Giurgiu și antrenorii secunzi.
„Regret că l-am adus pe Adamescu!”
Întâlnirea de ieri dintre suporteri, primarul Marius Stan și reprezentantul acționariatului de la Oțelul a fost în cele din urmă doar una bilaterală. Deși confirmase că va veni în calitatea sa de reprezentat al companiei TNG, directorul executiv Remus Pascu n-a mai dat ochii cu suporterii. „Mă simt vinovat că l-am recomandat pe Adamescu să preia clubul. N-aș fi crezut că al treilea cel mai bogat om din România ar ajunge să nu investească nici măcar un cent”, a spus Stan în fața celor aproape o sută de fani prezenți la întâlnire.
Primarul a vorbit și de soluția prin care ar scăpa de sechestrul ANAF: „Trebuie depusă o garanție în valoare de 10 % din suma considerată restantă, un fel de cauțiune. Astfel se deblochează conturile până când se va ajunge la un verdict final al instanțelor de judecată. Situația aceasta nu este doar la Oțelul, întreg sportul românesc a funcționat cu aceste convenții civile”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER